Andra-Maria Drăgan*

Rezumat

Procesul de analizare a condiţiei originalităţii operelor de creaţie intelectuală a reprezentat dintotdeauna una dintre principalele preocupări atât ale doctrinei cât şi ale jurisprudenţei. Acest lucru se datorează faptului că acordarea protecţiei juridice este strâns legată de îndeplinirea condiţiei, considerată în unanimitate de specialişti ca fiind esenţială, întrucât dispo­ziţiile naţionale şi internaţionale menţionează că sunt protejate operele originale, fără a stabili alte condiţii care trebuie îndeplinite. Diferenţele de opinie atât din doctrină, cât şi din jurisprudenţă au condus la naşterea unei multitudini de teorii, care încearcă să confere noţiunii claritate, mai ales că sfera operelor de creaţie intelectuală se află în continuă transformare. Astfel, se evidenţiază necesitatea unei dezvoltări şi a unei remodelări a con­di­ţiilor ce trebuie îndeplinite pentru ca operele să fie considerate originale. În continuare, ne propunem să analizăm, cu precădere, aspectele teoretice şi cele practice care au apărut de-a lungul timpului în dreptul european şi în cel american.

* Absolventă a Facultăţii de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, adresă de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..