(Selecţie şi prelucrare de dr. Alisa Valeria Toma)

• teză de doctorat,
• plagiator,
• sesizarea CNATDCU
• procedura de soluţionare a sesizărilor de plagiat

Gheorghe Cosmin Băieş*

Rezumat
Activitatea de cercetare şi elaborare, pe tot parcursul studiilor doctorale, trebuie să se încadreze sub principiile moralei, respectării eticii, a bunei conduite şi a bunei credinţe. Principiile bunei conduite în cercetarea ştiinţifică sunt prevăzute şi în Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în activitatea de cercetare ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Aşa cum respectarea principiilor, a drepturilor şi obligaţiilor doctorandului şi coordonatorului, onestitatea profesională şi profesionalismul, duce la consecinţe favorabile, până la obţinerea titlului de doctor, încălcarea acestora duce la consecinţe nefavorabile, la sancţiuni şi răspundere, atât pentru autorul tezei de doctorat cât şi pentru conducătorul tezei şi şcoala doctorală. Încălcarea normelor de etică, precum şi plagiatul, produc consecinţe atât pentru autorul tezei de doctorat, cât şi pentru conducătorul tezei şi şcoala doctorală. Aceste consecinţe sunt atât de ordin moral, etic, cât şi de ordin legal, sancţiuni prevăzute de lege şi care presupun atragerea răspunderii celor în culpă. Răspunderea autorului tezei de doctorat, conducătorului tezei şi şcolii doctorale este un efect al nerespectării întocmai a obligaţiilor acestora şi, de asemenea, al tratării cu iresponsabilitate şi lipsa bunelor practici în activitatea de elaborare a tezei de doctorat, contrar eticii şi a moralei care se impunea a fi respectată. Consecinţele de ordin legal sunt prevăzute în Legea nr. 1/2011, Legea nr. 206/2004, Legea nr. 8/1996, sub forma unor sancţiuni disciplinare, administrative, penale sau delictuale. Separat de răspunderea administrativă, civilă – delictuală, penală, contravenţională sau chiar de dreptul muncii, ceea ce prezintă o mai mare importanţă şi dăinuie mult timp sau chiar pentru totdeauna este discreditarea aspră care se răsfrânge asupra celor implicaţi în încălcarea eticii, în plagiat. Toate acestea nu pot conduce decât la considerarea ca lipsiţi de integritate şi de profesionalism a tuturor celor care au fost implicaţi, direct sau indirect, în activitatea de plagiat a unei teze de doctorat. Este important să respectăm şi să ne ghidăm după regulile de conduită morală, să respectăm etica universitară şi să acordăm atenţia şi respectul cuvenit studiilor în general şi cu atât mai mult studiilor universitare de doctorat, care sunt la cel mai înalt nivel în cadrul „piramidei” studiilor. Regulile de etică aplicabile în spaţiul academic trebuie respectate de membrii comunităţii academice, pentru a putea asigura o colaborare reuşită a tuturor participanţilor la viaţa universitară.

* Drd., Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de Drept, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

• student-doctorand
• răspundere juridică
• comisia de etică
• sancţiune
• conducător de doctorat
• CNATDCU
• conduită ilicită

Georgian Rădăşanu*

Rezumat
Prezentul articol are ca scop tratarea problematicii răspunderii studentului-doctorand în activitatea de cercetare pe întreaga durată a studiilor realizate în cadrul Şcolii doctorale, precum şi în cea de întocmire a tezei de doctorat.
În cadrul primei părţi, în urma analizei elementelor specifice: tipul normelor încălcate, persoanele abilitate să constate şi să dispună aplicarea unor sancţiuni, tipul sancţiunilor care se pot aplica ori procedura aplicabilă
în cazul constatării unor abateri de la buna conduită în cercetare, ne-am propus să identificăm tipul răspunderii juridice, făcând şi unele menţiuni necesare cu privire la celelalte forme de răspundere care pot apărea în cazul studentului-doctorand, deţinătorului titlului de doctor ori al conducătorului de doctorat.
Ulterior identificării formei de răspundere, vom trece la o analiză a elementelor constitutive: conduită ilicită, subiecte, obiect, vinovăţie şi raport de cauzalitate. În contextul analizei conduitei ilicite prin raportare la faptele de plagiat şi autoplagiat, ne-am concentrat atenţia, în special, asupra unor elemente de nuanţă în privinţa acţiunilor de însuşire a ideilor, a dreptului de citare, a distincţiei între originalitate şi valoare şi, nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte caracterul de noutate al lucrării de doctorat.
Mai departe, în privinţa subiectelor răspunderii, am optat pentru o împărţire a acestora, între subiecte active, cele faţă de care se răsfrâng consecinţele faptelor şi în a căror competenţă intră tragerea la răspundere a făptuitorului şi subiecte pasive, cele care comit fapte ilicite specifice unui astfel de tip de răspundere. În acest context, având în vedere legătura indisolubilă dintre subiectele şi obiectul răspunderii juridice, vom proceda la analiza integrată a celui din urmă element constitutiv prin identificarea în concret a sancţiunilor care pot fi aplicate, în funcţie de atribuţiile fiecărui organism implicat în procedura de verificare şi constatare a abaterilor de la normele deontologice.

* Personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, Ministerul Justiţiei, email: rădăşAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. În acest context, fac precizarea că opiniile exprimate în cuprinsul acestui articol, precum şi orice posibile omisiuni sau erori aparţin exclusiv autorului (care este singurul răspunzător pentru ele) şi nu reflectă, în niciun caz, poziţia oficială a Ministerului Justiţiei.

• risc de confuzie
• risc de asociere
• renumele mărcii anterioare
• diluţie
• parazitism

Lucian Poenaru*

Rezumat
Contextul acestei scurte analize este dat de implicaţiile produse de conexiunea pe care o face consumatorul între mărci similare pentru produse sau servicii similare ori pentru produse sau servicii diferite. Gestionarea caracterului similar al unei mărci anterioare cu semnul ulterior nu s-ar putea face în absenţa unui corolar subiectiv şi anume riscul consumatorului de a se afla în confuzia cauzată de chiar această duală similaritate. Implicaţiile riscului de asociere se produc însă diferit prin raportare la funcţiile îndeplinite de marcă şi devin relevante în măsura în care se dovedeşte în concret riscul de confuzie ori riscul existenţei unui comportament injust al terţului care beneficiază, lato sensu, de renumele mărcii anterioare. În absenţa probării riscului de confuzie sau în absenţa dovedirii unor beneficii injuste, legătura pe care o face consumatorul ori trăirile pe care această asociere i le generează nu ar trebui să fie prezumată a aduce atingere drepturilor exclusive de care se bucură titularul mărcii anterioare. Cuvinte-cheie: risc de asociere, risc de confuzie, renumele mărcii anterioare,
diluţie, parazitism

* Av. dr. Lucian Poenaru, Facultatea de Drept – Universitatea din Bucureşti, luciantraian. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..