Forme ale pierderii drepturilor asupra mărcilor în dreptul Uniunii Europene. Decăderea din drepturile asupra mărcii. Expirarea duratei înregistrării şi renunţarea expresă la drept

Abstract

Dacă acţiunea în anularea înregistrării mărcii, cu excepţia motivului absolut reprezentat de reaua credinţă a solicitantului, este un mijloc de pierdere a dreptului asupra mărcii strâns legat de marcă, deoarece prin anulare se sancţionează neîndeplinirea condiţiilor de protecţie a semnului înregistrat, decăderea titularului din dreptul asupra mărcii sancţionează conduita titularului, manifestată într o acţiune sau inacţiune care îl îndepărtează de scopul pentru care se înregistrează marca, acela al folosinţei exclusive pentru a şi diferenţia produsele de cele ale concurenţei. Atunci când semnul înregistrat ca marcă nu este folosit, dacă nefolosinţa este consecinţa unei intenţii maliţioase constând în punerea concurenţilor în imposibilitate de a folosi semnul, în măsura în care aceasta a fost intenţia iniţială a solicitantului titular, atunci sancţiunea care intervine este anularea înregistrării. Dacă, însă, solicitantul a înregistrat un semn ca marcă pe care nu îl foloseşte, această folosinţă fiind cea protejată prin dreptul la marcă conferit de înregistrare, atunci sancţiunea intervine pentru lipsa folosinţei şi aceasta este decăderea, efectul decăderii producându se ex nunc, spre deosebire de cel al anulării care produce efecte ex tunc.