Inteligența artificială, noul Golem al unui viitor care a început deja?

Abstract

Acest studiu se concentrează pe dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale în largul context al industriilor culturale și creative. Pornim în demersul nostru de la teza finală a eseului lui Alan Turing din 1950 despre Mașinile de calcul și inteligența/Computing Machinery and Intelligence, care susținea că: „Reușim să vedem doar cu puțin înainte, dar vedem că mai sunt multe de făcut” (Turing, p. 460). Una dintre numeroasele întrebări care ar putea prelungi, simbolic, amintita lucrare într-un dialog de idei peste timp ia în calcul nu atât amplitudinea fenomenului, cât autentica sa valoare într-o narațiune care se naște nu din germeni distopici, ci din inevitabilele îngrijorări reale cu privire la perspectivele umanității și omenirii. Contemplând o (altă) uriașă revoluție tehnologică, omul secolului XXI este conștient de faptul că însăși natura vieții și muncii sale va fi modificată, la fel ca și întreaga perspectivă asupra conștiinței și inteligenței. În acest scop vom puncta, în cheie diacronică, conceptele relevante legate de inteligența artificială care abordează implicarea actuală a programelor de inteligență artificială în procesul de creație — acel dar unic, încă imposibil de definit al omului de a imagina, construi și deconstrui galaxii de povești fără sfârșit și inovații epocale. Deja inteligența artificială ajută oamenii de știință să exploreze frontierele necunoscute ale medicinei și cercetării genomice pentru a facilita înțelegerea noastră actuală a biologiei și a bolilor, dar și pentru a îmbunătăți sănătatea și speranța de viață. Aceeași inteligență artificială promite răspunsuri astro¬fizicienilor cu privire la găurile negre și chiar poate ajuta la identi¬fi¬carea algoritmilor corecți pentru rezolvarea sensibilei probleme a încălzirii globale. Inteligența artificială a făcut posibilă apariția de noi aplicații; este recunoscută pentru capacitatea sa uimitoare de a analiza rapid cantități uriașe de date, dar, chiar dacă depășește limitatele performanțe analitice ale minții umane, tributul de admirație trebuie adus inteligenței și creativității omului, cu asupra de măsură. Restrângând unghiul de analiză la obiectul acestei lucrări, căutarea auctorialității și eticii în domeniul exprimării artistice, al literaturii, al traducerii automate, încercăm să răspundem la o întrebare foarte simplă totuși foarte controversată, și anume cui trebuie să i se recunoască dreptul de autor – exclusiv algorit¬milor inteligenței artificiale, inteligenței umane aflate în spatele acestora, sau amândurora? Să fie această recunoaștere legală a unei entități non-umane creatoare cea care va reuși să ne apropie de întrebarea ipotetică a testului Turing cu un răspuns afirmativ? Specialiștii în drept trebuie să aplice o judecată solomonică și să decidă cine va „ridica” vălul în cele din urmă. Dacă lectura în traducere a fost adesea comparată cu sărutul dat miresei prin văl, cum ar fi, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere etic, lectura unei traduceri sau a unei opere literare generate de programe de inteligență artificială, sau, deopotrivă, contemplarea unui artefact artistic generat de o serie de logaritmi? Este, din toate punctele de vedere, o problemă a unui viitor care a început deja.