1. Doctrină, studii, comentarii – Opinii privind autorul, subiectul şi titularul dreptului de autor, precum şi utilizatorul în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
Keywords:
autor, subiectul dreptului de autor, titularul dreptului de autor, utilizatorAbstract
În anul 2018, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost modificată şi completată masiv prin Legea nr. 74/2018. De fapt, urmare acestei modificări, Legea nr. 8/1996 a şi fost republicată. Printre altele, art. I pct. 1 din Legea nr. 74/2018 a completat art. 3 din Legea nr. 8/1996 cu alin. (4) şi alin. (5), prin care a fost stabilită semnificaţia expresiei „titulari ai dreptului de autor”, respectiv a termenului „utilizator”.
Inexplicabil, iniţiatorii acestei completări nu au intervenit asupra celorlalte dispoziţii ale Legii nr. 8/1996 pentru a fi modificate corespunzător, în acord cu semnificaţia legală stabilită, mai ales, pentru expresia „titulari ai drepturilor de autor”. Drept urmare, în prezent, în Legea nr. 8/1996, există relativ numeroase texte care, în mod nejustificat, se referă doar la „autor” sau numai la „titularul dreptului de autor”. Fără a exagera, astfel, s-a creat un adevărat „haos normativ”.