Operele generate sau asistate de inteligența artificială pot să constituie obiect al dreptului de autor?

Authors

  • Conf. univ. dr. Ciprian Raul Romițan Author

Keywords:

autor, coautor, drept de autor, inteligență artificială, originalitate, amprenta personalității autorului, activitate creativă.

Abstract

Dacă până în urmă cu cca.10 ani, consideram creativitatea ca fiind o însușire exclusiv umană, apariția noilor tehnologii digitale ne dovedește contrariul iar inteligența artificială a început să genereze numeroase lucrări de artă din toate domeniile, fapt ce ridică serioase îngrijorări în rândul artiștilor umani, din toate domeniile (literar, artistic, științific sau tehnic), dar și a noastră, a tuturor. 
În prezentul studiu, după ce sunt prezentate o serie de exemple de lucrări de artă generate sau asistate de inteligența artificială, precum și câteva întrebări ce se nasc odată cu generarea unor astfel de lucrări, autorul încearcă să găsească un răspuns la întrebarea: reglementările actuale, existente în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe din România, din statele membre ale Uniunii Europene, dar și din statele membre ale Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice, sunt pregătite să ne răspundă la întrebarea dacă o operă generată sau asistată de inteligența artificială este originală și poate forma obiect al dreptului de autor?

Author Biography

  • Conf. univ. dr. Ciprian Raul Romițan

    Universitatea „Româno-Americană”, Facultatea de Drept; Cercetător științific asociat, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române; Redactor șef al Revistei române de dreptul proprietății intelectuale; Avocat partener SCA „Roș și asociații”; E-mail: ciprian.romitan@rvsa.ro.

Published

2025-02-04

Issue

Section

Articole