Fundamentalul drept de autor în epoca multiplicărilor

Abstract

În tot universul omului s-a făcut vizibilă nevoia sau marca originalității. De când este lumea s-a impus ca valoare opera originală, actul care a depășit banalitatea cotidiană. Şi nu e puțin lucru, de vreme ce avem în noi nevoia de a ne exprima unic, iar cei dintre noi care nu ating această unicitate creatoare, măcar ne putem recunoaște în capodoperele originale ale marilor făuritori, care, totodată, sunt universale sau, tocmai de aceea sunt universale, pentru că sunt originale. Orice operă originală este rezultatul inefabil al sinergiei dintre Creator și creatură, recunoscută sau doar presupusă. Atunci când este recunoscută această sinergie, opera se eternizează, devine stâlp de foc revelator pentru istoria umanității. Dacă este doar presupusă și vanitatea demiurgic-prometeică se impune, atunci se deschide linia „creațiilor originale” impuse prin jocul puterilor efemere, prin autoritate despotică și presiune utilitară.
În realitate și cu maximă onestitate, fundamentalul Drept de Autor cu totul Original Îl deține doar Dumnezeu, fiind Singurul care în tot ceea ce face nu se repetă niciodată, nici în fulgul de nea, nici în stropul de ploaie, zidind continuu unicități și noutăți uimitoare. Noi, așezându-ne smerit în această recunoaștere, paradoxal, ni se desfundă și ni se lărgesc izvoarele creatoare ale ființei prefăcând cu măiestrie darurile dumnezeiești și imprimându-le un ceva aparte de care Însuși Dumnezeu se minunează. Este punctul inefabil de întâlnire sinceră și reală dintre Om și Dumnezeu de unde se deschide modul în care omul poate dumnezeii omenește în deplin acord cu Cel care omenește dumnezeiește și de unde izvorăsc cele mai originale lucrări: fără nicio revendicare a vreunui drept de autor!