Uzanțele în dreptul proprietății intelectuale
Keywords:
normă nescrisă, uzanțe profesionale, interpretare juridicăAbstract
Cutuma sau obiceiul juridic reprezintă cel mai vechi izvor de drept, având un rol bine definit în domeniul dreptului civil, care este dreptul comun pentru dreptul proprietății intelectuale. Provocările globalizării și digitalizării asupra legislației sunt foarte mari. Legislația scrisă, deși esențială, nu poate acoperi toate situațiile și nu poate anticipa toate evoluțiile tehnologice și sociale. Prin urmare, uzanțele juridice ar putea constitui o supapă legislativă, completând cadrul legal scris și contribuind la stabilirea unui echilibru între protecția drepturilor și libertatea utilizatorilor.
Numai că, fără o prevedere expresă în acest sens în actele normative, uzanțele nu pot fi decât contra legem în dreptul proprietății intelectuale din România și, deci, nu pot avea valoare de izvor al dreptului.