Restabilirea drepturilor de prioritate în cazul invențiilor brevetabile

Authors

  • Daniela O Chitic Author

Keywords:

Drept de prioritate, restabilirea dreptului de prioritate, diligență necesară, întârziere neintenționată, decădere din drept, tratate multilaterale, respectiv: Tratatul de cooperare în materie de brevete – PCT, Convenția Brevetului European – CBE, Organizația Regională Africană a Proprietății Industriale – ARIPO, Organizația Africană a Proprietății Intelectuale – OAPI

Abstract

Dreptul de prioritate în materie de invenții este o instituție juridică esențială în dreptul proprietății industriale, aceasta fiind importantă în arhitectura protecției internaționale a invențiilor prin brevet dar și a altor „obiecte” ale drepturilor de proprietate industrială (mărci, desene și modele industriale). Dreptul de prioritate a fost consacrat de Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din anul 1883 și reiterată în cadrul altor convenții multilaterale, precum și în legislațiile naționale ale țărilor membre ale Uniunii de la Paris. 
În materie de invenții, acest drept conferă solicitantului unei cereri de brevet de invenție posibilitatea de a beneficia, pentru cereri ulterioare de brevetare a aceleiași invenții depuse în alte state, de data de prioritate a unei cereri anterioare (a primei cereri), depuse într-un alt stat membru al OMPI și/sau a OMC. Scopul fundamental al instituției este acela de a permite solicitantului să își protejeze invenția pe plan internațional, fără riscul pierderii caracterului de noutate al acesteia, ca urmare a publicării propriei sale cereri anterioare, al cărei conținut devine, prin publicare, parte a stadiului tehnicii. Astfel, cererile de brevet ulterioare vor fi considerate, din punctul de vedere al cerinței de noutate, ca fiind depuse la data cererii inițiale, care nu va mai fi considerată o anterioritate distructivă de noutate. Se creează, prin aceasta, un cadru predictibil și echitabil pentru titularii de drepturi, facilitând extinderea protecției invențiilor în mai multe jurisdicții. 
Exercitarea dreptului de prioritate este condiționată de respectarea unor cerințe de formă și de termen: (a) exprimarea expresă a voinței solicitantului de a invoca dreptul de prioritate; (b) respectarea unui termen de 12 luni de la data primei cereri pentru a depune cereri ulterioare cu invocarea priorității (cu excepția reglementării distincte din cadrul Convenției privind Brevetul European – CBE, care prevede un termen de 16 luni); (c) plata unei taxe suplimentare și (d) dovedirea existenței cererii anterioare, precum și a conținutului acesteia, din care să rezulte identitatea invenției sau a elementelor esențiale între cererea anterioară și cea ulterioară. Neîndeplinirea cumulativă a acestor condiții – fie prin omisiunea invocării priorității în termenul legal, fie prin lipsa documentelor justificative ori a plății taxei – este sancționată cu decăderea din dreptul de prioritate. Această sancțiune poate avea consecințe grave pentru titularul cererii, întrucât poate conduce la pierderea definitivă a caracterului de noutate al invenției și, implicit, la respingerea cererii de brevet. Pentru a remedia aceste efecte disproporționate și pentru a proteja în mod rezonabil și efectiv interesele solicitantului, dreptul internațional și legislațiile naționale prevăd un mecanism de restabilire a dreptului de prioritate în cazul neinvocării, neformulării sau nedepunerii în termen a dovezilor de prioritate. 
Restabilirea dreptului de prioritate este reglementată, între altele, prin Regulamentul de aplicare a Convenției privind Brevetul European (Regulamentul de executare al CBE), dar și prin Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor (PCT), precum și în legislații interne armonizate cu acestea. Restabilirea dreptului de prioritate este admisă, mai mult sau mai puțin flexibil, în două ipoteze: (i) atunci când solicitantul a depus toate diligențele cerute de împrejurări, însă, din motive obiective, nu a reușit să respecte termenul (conceptul de due care required by the circumstances) și (ii) în cazurile de întârziere neintenționată, care nu rezultă din neglijență gravă ori dintr-un comportament incorect (abuziv). Cererea de restabilire a dreptului de prioritate trebuie, la rândul său, formulată într-un termen strict (două luni) și însoțită de probe convingătoare care să demonstreze buna-credință a solicitantului și circumstanțele care au condus la pierderea dreptului de prioritate. 
În concluzie, dreptul de prioritate joacă un rol crucial în strategia de protecție internațională a invențiilor, fiind un instrument de armonizare a regimurilor juridice naționale și un garant al echității în cursa pentru protejarea inovației. Mecanismul restabilirii acestui drept reflectă efortul sistemului juridic de a echilibra necesitatea de rigoare procedurală cu nevoia de flexibilitate în favoarea bunei-credințe.

Author Biography

  • Daniela O Chitic

    Consilier juridic ASDPI
    E-mail: office@asdpi.ro

Published

2026-05-18