Fascinanta lume interioară a omului

Abstract

Omul este Paradox văzut, o lume fascinantă nu doar când urcă, ci chiar și atunci când cade. Când urcă pentru că nu are limite, când cade pentru că destructurarea nu-l anulează. Cine este Omul Doamne de nu se desființează oricât ar cădea sau oricât ar urca și Cine ești Tu Doamne de m-ai/l-ai zidit așa? Altfel spus, în teologia ortodoxă, paradoxul omului se explică prin însăși structura lui ontologică: este creat din nimic, dar după chipul Celui necreat. Această tensiune face ca ascensiunea lui să nu cunoască hotar, pentru că e deschis infinitului dumnezeiesc, iar căderea lui să nu fie niciodată totală, pentru că Chipul lui Dumnezeu din el nu se șterge. Astfel, destructurarea păcatului nu atinge însăși ființa omului, ci doar integritatea persoanei în relație cu Dumnezeu. Rezistența lui la desființare arată că omul este făcut pentru comuniune și veșnicie, nu pentru neant. Iar întrebarea despre „cine este omul” trimite inevitabil la întrebarea „cine este Dumnezeu”, căci numai în El se descoperă misterul omului. Așa se exprimă și Sfântul părinte Dumitru Stăniloae, atunci când zice: „Taina omului nu poate fi înțeleasă decât în legătură cu taina lui Dumnezeu. Căci omul este chipul lui Dumnezeu și numai în relația cu El își află sensul existenței”.