Traducerea, între operă derivată și depozitar al spiritului auctorial

Abstract

Într-o încercare care ar putea fi interpretată ca un proces simbolic inversat de ‘transcreație’, așa cum a fost definit de Viviana Gaballo în 2012, acest articol examinează modul în care traducerile (pot) ajunge să protejeze spiritul textului original, din ce în ce mai asediat de (re)interpretări stilistice și lingvistice. Intenționăm să transferăm obiectul ‘transcreației’, chemat să reinterpreteze lucrarea originală în vederea promovării înțelegerii noilor construcții lingvistice și culturale în rândul tinerilor cititori, din domeniul traducerii pe palimpsestul controversat al procesului de reeditare a unor opere clasice. 
În această lucrare abordăm cazul romanului de succes Matilda semnat de scriitorul britanic Roald Dahl, care a fermecat milioane de copii timp de peste treizeci de ani și care a făcut subiectul sensibil al unei dezbateri despre cenzură. Interesant este că, în ciuda faptului că editorul a decis să rescrie fragmente extrase din diverse opere literare ale aceluiași autor, astfel încât ‘să se asigure că poate fi apreciat de toată lumea astăzi’, edituri din Statele Unite, Franța sau Țările de Jos au refuzat să ia în considerare schimbările sugerate. Luăm în analiză traducerile în limbile română, franceză și spaniolă ale romanului derivate din manuscrisul original, în raport cu contrapunctul cultural oferit de ediția Puffin 2023 a romanului publicat în Marea Britanie, având în minte următoarea întrebare – mai sunt cuvintele lăsate să își poarte „conotația emoțională”  unică pentru care le-a ales autorul, așezându-le, asemenea culorilor, pe canavaua textului literar?