Respingerea la înregistrare a semnelor constituite exclusiv din forma sau din altă caracteristică a produselor care dă acestora valoare substanțială – un motiv absolut de refuz desuet?
Keywords:
motive absolute de refuz, forma produsului, valoare substanțială.Abstract
Excluderea de la înregistrare a semnelor constituite exclusiv din forma sau din altă caracteristică a produselor care dă acestora valoare substanțială reprezintă un motiv absolut de refuz la înregistrarea unei mărci care a ridicat o serie de probleme practice. Dificultățile au rezultat, pe de-o parte, din interpretarea noțiunii de valoare substanțială, fiind neclar care sunt acele forme ale produselor ce fac obiectul acestei prevederi legale. Totodată, au existat mai multe interpretări cu privire la interesul public protejat prin intermediul acestui motiv absolut de refuz, ridicându-se astfel semne de întrebare cu privire la scopul cu care acesta ar trebui aplicat. Drept urmare, a fost necesar ca aceste incertitudini să fie clarificate de către jurisprudență. Au existat însă critici din partea doctrinei cu privire la modul în care oficiile și instanțele au interpretat prevederile legale în cauză, punându-se astfel sub semnul întrebării necesitatea păstrării acestui motiv absolut de refuz în legislațiile europene și naționale. Acest articol își propune să trateze această întrebare, fără însă a căuta găsirea unui răspuns tranșant cu privire la soluțiile propuse de doctrină pentru depășirea inconvenientelor practice ridicare de excluderea de la protecție a formelor produselor care dau acestora valoare substanțială.