2. Jurisprudență europeană – Desen sau model industrial. Condiții de obținere a protecției pentru o piesă componentă a unui produs complex. Noțiunile de «vizibilitate» și de «utilizare normală». Vizibilitatea unei piese componente a unui produs complex pe parcursul utilizării normale a acestui produs de către beneficiar
Abstract
Potrivit art. 3 alin. (3) lit. (a) din Directiva 98/71 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale, pentru ca o piesă componentă încorporată într-un produs complex, să beneficieze de protecție ca desen sau model industrial, aceasta trebuie să rămână vizibilă pe parcursul utilizării normale a produsului respectiv. În plus, protecția nu trebuie să fie extinsă asupra acelor piese componente care nu sunt vizibile în timpul utilizării în condiții normale a unui produs sau asupra acelor caracteristici ale piesei componente care nu sunt vizibile când se montează piesa sau care nu pot îndeplini ele însele cerințele referitoare la noutate și caracterul individual. În alte cuvinte, după cum a apreciat și Curtea, protecția unui desen sau model industrial în temeiul acestei directive este valabilă doar pentru caracteristicile care determină aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a unui produs. O piesă componentă vizibilă contribuie în mod necesar la aspectul exterior al produsului complex.