140 de ani de la adoptarea Convenţiei de la Paris din 1883 – o „MAGNA CARTA” pentru protecţia proprietăţii industriale
Keywords:
drept de proprietate industrială, convenție internațională, principiul tratamentului național, principiul dreptului de prioritate, principiul independenței brevetelor, principiul independenței mărcilor.Abstract
În cadrul Conferinței internaționale pentru protecția proprietății industriale, ce a avut loc la Paris, în perioada 4-20 noiembrie 1880, la care au participat reprezentați din 21 de state, s-a dezbătut un anteproiect, redactat de juristul consult francez M. Jugerschmidt, ce punea „bazele viitorului regim unionist și, în primul rând, asigurarea tratamentului național, în toate statele” care urmau să adere la viitoarea convenție internațională.
În cuvântul de deschidere al Conferinței internaționale din 1880, ministrul francez al agriculturii și comerțului din Franța, a spus, citându-l pe predecesorul său: „Proprietatea industrială va fi cu adevărat protejată numai atunci când vor exista peste tot reguli simple, uniforme și precise, formând între State un fel de regim convențional, un fel de asigurare mutuală contra plagiatului și contrafacerii”.
În scopul facilitării obținerii de protecție a drepturilor de proprietate industrială și în străinătate, în afara țării de origine, la 20 martie 1883, un număr de 11 state au încheiat „Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale”. Convenția, în opinia mea, o „Magda-carta a drepturilor proprietății industriale” pe plan internațional, are ca obiect protecția juridică a drepturilor de proprietate industrială, în care sunt cuprinse invențiile, modelele de utilitate, desenele și modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu, denumirile de origine și indicațiile de proveniență, numele comercial și reprimarea concurenței neloiale.
Prin Convenția de la Paris a fost creată și Uniunea Internațională pentru Protecția Proprietății Industriale (Uniunea de la Paris), cu sediul, din 1960, la Geneva.