Marinescu Ana-Maria

Abstract

În ultima decadă, Guvernul Republicii Turcia a fost angajat în mod activ în procesul de dezvoltare a sistemului dreptului de autor și drepturilor conexe la un nivel internațional. Numeroase proiecte ale UE au fost realizate cu scopul de a întări capacitatea sistemului de protecție a proprietății intelectuale în ceea ce privește părțile sale legale, instituționale, tehnice și de investiții (drept de autor, drepturi conexe, drepturi sui generis privind bazele de date etc.). Unul dintre aceste proiecte ale UE, început în Octombrie 2016, poartă denumirea de: ”Întărirea Sistemului Dreptului de Autor din Turcia cu o Atenție Specială pentru Încurajarea Industriilor Creative și Bazate pe Drepturile de Autor”. Am avut plăcerea de a fi numită ca și expert în cadrul unei misiuni pentru acest proiect. Misiunea a avut drept scop prezentarea legislației din România privind sistemul de înregistrare a operelor și produselor conexe și marcajelor holografice, sistemul gestiunii colective din România și conformitatea lor, ca și model din UE, cu legislația Turciei din domeniu. 

Articolul prezintă într-o manieră generală legislația Turciei privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificările propuse pentru aceasta și sistemul de înregistrare a operelor și produselor conexe și marcajelor holografice. 

De asemenea, articolul va avea în vedere prezentarea unor recomandări și propuneri realizate pentru o mai bună reglementare a legii dreptului de autor și drepturilor conexe și privind sistemul de înregistrare a operelor și produselor conexe și marcajelor holografice. 

Parteneri