George-Mihai Irimescu

Abstract

            Scopul acestui articol este analiza protecției mărcilor netradiționale conform legislației și jurisprudenței românești și europene.

            Plecând de la simpla definiție a mărcii, posibilitatea de a înregistra fiecare tip de marcă netradițională este analiuzată, luând în considerare prevederile legale aplicabile și unele dintre cele mai relevante decizii emise de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sau la nivel european.

            Cele trei elemente principale luate în considerare sunt următoarele: în primul rând, prevederile legale existente cu privire la fiecare tip de marcă, făcând scurte referiri la prevederile în vigoare înainte de republicarea legii române a mărcilor.

            Un al doilea punct ce este analizat este condiția ca marca să fie reprezentată grafic, ce reprezintă un obstacol serios la înregistrarea anumitor mărci netradiționale. Mai mult, schimbările aduse de Noua Directivă a Mărcilor va aduce o perspectivă proaspătă asupra acestei condiții.

Caracterul distinctiv al mărcilor este un alt punct analizat în detaliu în legătură cu tipuri variate de mărci netradiționale.

În final, sunt făcute scurte remarci cu privire la posibilitatea protecției mărcilor netradiționale ca mărci neînregistrate.  

 

 

Parteneri