Gheorghe Bocşan∗
Rezumat
Prezentul articol propune o analiză a răspunderii studentuluidoctorand şi a membrilor comisiei de susţinere publică a tezei de doctorat pentru încălcări ale deontologiei şi eticii cercetării în elaborarea tezei.
În ultimii ani, în România sa înăsprit controlul asupra studenţilordoctoranzi şi a cadrelor didactice universitare care monitorizează conformitatea activităţilor celor dintâi cu regulile de deontologie şi etică a cercetării ştiinţifice aplicabile în procesul de elaborare a tezelor de doctorat. Aceste standarde juridice sunt reglementate în principal de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi de Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin H.G. nr. 681 din 29 iunie 2011.
Controlul la care ne referim presupune parcurgerea mai multor filtre în cadrul instituţiei organizatoare de studii universitare de doctorat dar şi o evaluare externă, concepută în două etape, prima înaintea conferirii titlului de doctor iar cea dea doua, ulterior acestui moment, ambele aflate în competenţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Natura juridică a răspunderii studentuluidoctorand pentru încălcarea regulilor deontologice în procesul de elaborare a tezei de doctorat este în principal disciplinară, cu toate că, în unele cazuri particulare, răspunderea acestuia poate fi întemeiată pe neîndeplinirea anumitor obligaţii contractuale. Răspunderea membrilor comisiei de susţinere a tezei de doctorat este predominant de natură administrativdisciplinară, iar în unele situaţii specifice poate fi civil delictuală.
Studiul compară modelul românesc de reglementare în materia susmenţionată cu cele existente în Franţa, Italia şi Regatul Unit. Este întreprinsă şi o analiză, în acest context, a rolului pe care îl joacă organismele de evaluare şi atestare în materie de cercetare ştiinţifică, precum CNATDCU (în România), Hcéres (în Franţa), UKRIO (în Regatul Unit) şi ANVUR (în Italia).
∗ Studentdoctorand Universitatea „Nicolae Titulescu” Bucureşti; email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
