Tiberiu Medeanu∗∗

 

Abstract

Două persoane fizice şi o societate comercială din Anglia au înregistrat trei mărcii cu denumirile ”Boca părintele”, ”Arsenie” şi ”Imaginea lui Arsenie Boca” la Oficiul European de Proprietate Intelectuală. După un an au cedat dreptul de exploatare în România unei societăţi comerciale din Arad. Reprezentantul acesteia a formulat plângeri penale şi a somat numeroase entităţi să le utilizeze numai după achiziţionarea unor holograme. 

La sesizările insistente ale deţinătorilor mărcii, poliţia a indisponibilizat icoane şi suveniruri din această categorie şi a declanşat cercetări penale pentru utilizarea nelegală a unei mărci. După o documentare în acest domeniu a aplicat amenzi contravenţionale pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112, iar beneficiarii mărcilor au formulat plângeri penale contra unor poliţişti. 

Fenomenul sa extins în mai multe zone ale tării, astfel că sa decis preluarea dosarelor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Cercetările penale nu pot face abstracţie de legalitatea înregistrării acestor mărci, care trebuie analizată prin prisma legislaţiei interne, în corelare cu reglementările din Uniunea Europeană.

∗ Studiul Nelegalitatea înregistrării mărcilor de comerţ referitoare la Arsenie Boca a mai fost publicat în „Analele Universităţii de Vest din Timişoara”, nr. 1/2018, pp. 6067.

 

∗∗ Profesor universitar dr.  Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de drept, Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Parteneri