Andreea Livădariu*

 

Rezumat

 

Adesea invocate împreună, motivele absolute de refuz la înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene prevăzute în art. 7 alin. (1) lit. b) şi c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene sunt cel mai des întâlnite nu doar în jurisprudenţa Tribunalului Uniunii Europene, ci şi în jurispru­denţa naţională. Prin prezentul studiu[1] ne dorim să oferim o perspectivă practică asupra criteriilor de examinare a mărcilor, cu privire la care se invocă lipsa caracterului distinctiv şi descriptivitatea. Prin urmare, vom examina jurisprudenţa recentă a Tribunalului Uniunii Europene privi­toare la mărci ţinând seama de criterii precum publicul relevant (stabilit prin raportare atât la produsele şi serviciile desemnate de marcă, cât şi la teritoriul în care elementele verbale ale mărcii ar putea fi înţelese de consumatori), nivelul de atenţie a publicului relevant, impresia globală produsă de marcă, raportul suficient de direct şi de concret între marcă şi produsele sau serviciile desemnate.

 

 * Avocat în Baroul Bucureşti, SCA Roş şi Asociaţii; asistent univ. drd. în cadrul Univer­sităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti, disciplina Dreptul proprietăţii intelectuale. E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. [1] Studiu redactat în timpul stagiului efectuat la Tribunalul Uniunii Europene, în cadrul cabinetului doamnei judecător dr. Octavia Spineanu-Matei.

 

Parteneri