Viorel Roş*

Abstract
Protecţia între graniţele naţionale a drepturilor intelectuale este necesară dar este insuficientă. Aceasta, pentru că bunurile creaţii intelectuale au vocaţia de a fi universale şi aptitudinea de a circula cu repeziciune, de a fi ubicuitare şi utilizabile concomitent şi pretutindeni în lume de toţi cei care sunt interesaţi şi au acces la mijloace adecvate de comunicare şi receptare. De aceea protecţia lor trebuie să depăşească limitele care în dreptul comun al bunurilor este, de regulă, suficientă. Bazele unei astfel de protecţii au fost
puse prin convenţii bilaterale (33 până în anul 1886), dar dreptul internaţional al drepturilor de autor şi a drepturilor conexe are ca piatră de temelie Convenţia pentru protecţia operelor literare şi artistice încheiată la Berna la data de 9 septembrie 1886. În spatele ei sunt autorii şi editorii ale căror opere se multiplicau fără acordul titularilor de drepturi în afara graniţelor naţionale. Autori care s-au organizat în Asociaţia Literară şi Artistică Internaţională la data de 28 iunie 1879 şi care a fost animată de Victor Hugo, uriaşul care a unit pe scriitori în jurul unei idei din care s-a născut convenţia fondatoare a dreptului internaţional de autor. Şi care a lăsat în urmă o asociaţie ştiinţifică internaţională în care România a fost acceptată de curând.

* Prof. univ. dr. la Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de Drept; avocat coordonator al SCA „Roş şi asociaţii” Bucureşti, Preşedinte al Asociaţiei ALAI România, E-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..