Irina Vasile*
Ştefania Boancă**
Rezumat
Potrivit soluţiei definitive pronunţată de o instanţă naţională în anul 2004 şi confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, titularul drepturilor patrimoniale de autor asupra operei ar fi Theodor Nicol, cetăţean canadian de origine română. Drepturile patrimoniale de autor deţinute de acesta ar urma să expire abia în anul 2051. Această hotărâre judecătorească se fundamentează însă pe o eroare de redactare a legii – recunoscută ulterior tot de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în alte cauze deduse judecăţii – astfel că tot raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunţării acesteia devine extrem de firav.
În realitate, aplicând prevederile formei rectificate a legii, drepturile de autor asupra operei aparţin domeniului public încă din anul 1973, astfel că oricine poate utiliza imagini cu opera (sau care reiau forma operei) fără vreun acord sau plata unor eventuale obligaţii băneşti.
* Irina Vasile – Partener, avocat coordonator al echipei de IP în cadrul SCA „Zorin Vasile Dăscălescu şi Asociaţii”; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
** Ştefania Boancă – Avocat colaborator în cadrul SCA „Zorin Vasile Dăscălescu şi Asociaţii”; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..