Mădălina-Ioana Petrea*
Rezumat

Raţiunea din spatele eliberării brevetului de invenţie este, în teorie, una simplistă: de a-ţi proteja rodul creativităţii. Însă, în realitatea actuală bazată pe tehnologie şi capitalism, inclusiv importanţa eliberării brevetelor de invenţie este alterată de condiţiile sociale. Cum inteligenţa artificială este un actor principal în contemporaneitate, ne-am imaginat viaţa în absenţa inventatorilor umani şi chiar a brevetelor de invenţie. Am pornit pe drumul cercetării de la ipoteza conform căreia importanţa brevetului este una duală, atât subiectivă dat fiind ataşamentul inventatorului de creaţia sa, cât şi obiectivă, din perspectiva economică. Astfel, ne propunem să observăm evoluţia perspectivei asupra brevetelor şi problemele cu care se confruntă solicitanţii în era digitalului.

* Masterand, specializarea Drept European, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Parteneri