Gheorghe Gheorghiu*
Rezumat
Printr-o decizie de la finele anului trecut[1], Marea Cameră a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a adus noi precizări privind condiţiile de protejare a operelor prin dreptul de autor. Prezentul studiu cuprinde expunerea speţei (I), comentarii din doctrină (II) şi în final, unele consideraţii (III).
Teodor Bodoaşcă*
Tudor-Vlad Sfârlog**
Rezumat
Ideea acestui studiu a plecat de la constatarea că, în lucrările de specialitate, problematica răspunderii contravenţionale pentru fapte care aduc atingere drepturilor de autor, celor conexe şi sui generis, reglementate de Legea nr. 8/1996, este tratată, de regulă, sumar, doar la nivel informativ.
Drept urmare, în cele ce urmează, vom încerca o analiză mai detaliată şi, în acelaşi timp, critică a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 consacrate stabilirii faptelor care constituie contravenţii şi particularităţilor privind constatarea şi aplicarea sancţiunilor în cazul lor, conform dispoziţiilor Legii nr. 8/1996. Evident, acolo unde vom găsi de cuviinţă, vom fundamenta propuneri de lege ferenda corespunzătoare.
* Profesor univ. dr. Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş, Facultatea de drept; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
** Student drd. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Viorel Roş*
Ciprian Romiţan**
Andreea Livădariu***
Rezumat
Dramaturgul, poetul, nuvelistul, publicistul, psihologul (în toate fiind un uriaş fără studii şcolare înalte) Caragiale n-a copiat pe nimeni. A fost unic, a avut un stil al său propriu şi inimitabil în tot ce a scris şi a făcut în viaţă şi a marcat epoca sa cu felul său personal de a fi şi de a scrie. Cu inteligenţa sa sclipitoare, cu harul de a imagina personaje şi de a le pune să vorbească spre a stârni hohote de râs deşi lumea pe care o dezvăluiau era de plâns (cât de actual este dramaturgul naţional?!), cu ştiinţa cuvintelor şi a vorbitului în public şi cu sarcasmul cu care biciuia năravurile proaste ale altora (nevăzându-le însă şi pe ale sale, dar mă întreb: dacă şi le-ar fi văzut, ce ar fi ieşit din opera lui?, cu boemia sa, cu iubirile sale vinovate şi cu care a călcat în picioare cunoscuţi şi necunoscuţi, cu limba ascuţită cu care a nimicit adesea pe cei pe care nu-i plăcea (şi erau mulţi cei care nu-i erau pe plac şi cu siguranţă şi mai mulţi cei care nu-l plăceau). Dominându-şi contemporanii asemeni lui Socrate, a fost ca şi filozoful, adulat şi urât în acelaşi timp.
* Profesor universitar dr. Universitatea „Nicolae Titulescu”, Facultatea de drept; avocat coordonator SCA „Roş şi Asociaţii”; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
** Lector univ. dr. Universitatea „Româno-Americană”, Facultatea de drept, avocat partener SCA „Roş şi asociaţii”; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
*** Asistent univ. drd. Universităţii „Nicolae Titulescu”, avocat SCA „Roş şi asociaţii”, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Conținutul acestui site este proprietatea ASDPI. Nu este permisă folosirea unor pasaje, articole sau orice parte din conținutul acestui site, fără acordul scris din partea ASDPI.