Nicoleta Elena Buzatu*

Gheorghe Romițan**

 

Rezumat

Contrafacerea și pirateria sunt unele dintre cele mai mari flageluri ale vieții sociale și economice ale tuturor statelor din vremurile pe care le trăim. Produsele contrafăcute, sublinia comisarul european pentru afaceri economice Pierre Moscovici într-un Comunicat de presă al Comisiei Europene din 20 iulie 2017, „reprezintă o amenințare la adresa sănătății și siguranței consumatorilor europeni și, de asemenea, subminează afacerile legale și veniturile statului”. Contrafacerea și pirateria „sunt unele din formele de criminalitate economică cu cea mai rapidă creștere, atât în România, cât și în celelalte state și reprezintă o amenințare pentru economiile tuturor țărilor, dăunând, totodată, relațiilor comerciale prin alungarea investitorilor și a noilor investiții”.

 

 

*Profesor univ. dr. Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

**Vicepreședinte și director executiv al Asociației științifice de dreptul proprietății intelectuale, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

 

 

 

 

 

Marinescu Ana-Maria* 

 

Abstract

Prezentul articol are în vedere analiza reprografiei ca principalul mijloc de piratare a operelor științifice scrise. Articolul trece în revista categoriile de opere scrise și domeniile în care se realizează pirateria operelor de creație intelectuală. 

De asemenea, sunt analizate noțiuni legate de subiectul în referință cum ar fi: remunerația compensatorie pentru copia privată, dreptul de reproducere și distribuire, mărfurile pirat sau scopul comercial.

Analiza reprografiei scoate în evidenţă prejudiciile pe care aceasta activitate le aduce tuturor factorilor implicați: autori, titulari de drepturi, consumatori și stat.

Finalul articolului este dedicat analizei infracțiunilor prevăzute la art. 1396 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și propunerile privind modificarea și completarea Legii în ceea ce privește autorizarea centrelor de fotocopiere. 

 

*Drd., Director General Societatea Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice - PERGAM, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Mobil: 0723.241.399

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolaie ADAM*

 

Abstract

În ciuda istoriei sale normative seculare în România, dreptul de autor nu a generat niciodată dezbateri atât de efervescente ca în prezent. Nu doar la nivel național, ci și în plan european, numeroase persoane publice – președinți de stat, premieri, miniștri, parlamentari, magistrați – își văd credibilitatea pusă sub semnul întrebării pe fondul acuzațiilor de plagiat. Acestea se raportează, în multe cazuri, la redactarea și susținerea tezelor doctorale. Din perspectivă juridică, plagiatul presupune esențialmente încălcarea dreptului la paternitatea operei, așa cum este acesta consacrat de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996. 

Două afaceri judiciare relativ recente înfățișează optica instanțelor române și, în mod particular, a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra conținutului acestui drept: cauza Digital Art vs. SRTV  și cauza Ciutacu vs. Statul român. 

 

*Avocat, Baroul București, E-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

 

Paul POPOVICI*

 

Rezumat

Apropierea centenarului Marii Uniri poate constitui un motiv de evaluare a ceea ce au determinat în planul legislației românești actele politice care au fost consfințite internațional prin Conferința de Pace de la Paris din anii 1919-1920. Dacă unele reglementări au fost în mod cert și evident direct determinate de Unire, chiar dacă au fost adoptate la mult timp după aceasta, mi-am pus întrebarea în ce măsură legislația în materia proprietății intelectuale a fost influențată de aceasta. O cercetare atentă a premiselor și a elaborării Legii nr. 126/1923 privind proprietatea literară și artistică, singurul act normativ în materia dreptului proprietății intelectuale generat într-o perioadă ce poate fi pusă în siajul Unirii, arată că, deși nu există o legătură între adoptarea sa și actele politice, aceasta a contribuit în mod direct la unificarea legislației românești în materie, în fond o prevedere a Constituției din anul 1923, care însă a fost o consecință directă a unității statale românești.

 

*Conf. univ. dr., Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, avocat

 

 

Mihai OLARIU*

 

Abstract

De peste două decenii, industria muzicală din România a cunoscut un fenomen constant de apropriere a operelor muzicale folclorice de către interpreții acestora. Pentru publicul larg fenomenul pare acceptabil, atât timp cât nicio altă persoană fizică nu ar putea clama calitatea de autor al pieselor interpretate. Opera folclorică este, prin esența sa anonimă, colectivă, transmisă pe cale orală, reprezentând cea mai importantă formă de manifestare artistică a unei națiuni. Ea face parte din  patrimoniul cultural imaterial al unei națiuni, și trebuie protejată ca atare împotriva oricăror încercări de uzurpare. Prezentul articol analizează consecințele acestui fenomen, propunând soluții de stopare a acestuia prin mijloace juridice eficiente.)

 

*Conferenţiar univ. dr. Universitatea „Româno-Americană”, avocat Baroul Bucureşti.

 

 

Parteneri